Florin Piersic a primit propunerea de a intra în politică. Răspunsul actorului

Florin Piersic a primit propunerea de a intra în politică. Răspunsul actorului
Publicat: 31/01/2016, 16:00

„Mi-au dat telefon. Eu nu am nicio treabă cu politica, nici vorbă, nici nu-l cunosc pe domnul Rădulescu (deputatul Cătălin Rădulescu, președintele PSD Diaspora, n.r.). Astea sunt vise, să fac eu parte pentru diaspora nu știu ce, mă propune PSD. Mi-a explicat o doamnă. N-am treabă cu politica de niciun fel. De 20 de ani am fost chemat la partide, am spus «Nu fac (politică, n.r.)». Și nu am făcut nimic, și nu fac nici acuma. Vadim Tudor m-a rugat să mă duc să fiu la Bruxelles nu știu ce europarlamentar. Am spus: «Dar nici nu mă gândesc la așa ceva». Eu nu am nimic altceva decât profesia. Eu cu politica nu am nici de aici și până în colț. La politicieni nici nu le spun mulțumesc, că n-am pentru ce să le mulțumesc, că nu mi-au făcut nimic și n-am nimic nevoie de la ei. Nimic. Eu țin la poporul ăsta, țin la toți care vor binele țării, dar nu pot să mă duc eu (în politică, n.r.)”, a spus, pentru MEDIAFAX, actorul Florin Piersic.

Actorul a precizat că, din punct de vedere politic, nu îl interesează niciun partid.

„Ei mă propun: că au văzut că Piersic în sus, Piersic în jos, la televiziuni, la radiouri, la cutare. M-au făcut Artist al Poporului în Moldova, m-au făcut și cetățean al Republicii Moldova. Sunt în atenție, la 80 de ani”, a remarcat Florin Piersic.

„PSD nu a stat niciodata bine în diaspora, dar anul acesta vom face o figura frumoasă. Ne dorim să avem candidați cu mare notorietate și am inițiat discuții cu Tudor Gheorghe și Florin Piersic să devină candidații nostri. Știți doar că atat domnul Tudor Gheorghe, cât și marele Florin Piersic sunt prieteni ai noștri și suntem în negocieri avansate cu dumnealor, pentru a deveni candidații noștri în diaspora”, declarase, pentru ziarulprofit.ro, o publicație din Argeș, deputatul Cătălin Rădulescu, președintele PSD Diaspora.

Florin Piersic, unul dintre cei mai importanți actori români de teatru și film, a împlinit, pe 27 ianuarie, 80 de ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...